Poezii inedite: serie nouă


Imundele glorii

Lumea de azi : ce glorii imunde,
de-ţi vine să strigi:
unde-s, dar, unde-s
cavalerii Mesei Rotunde?

Timp de scorburi, miros de cocleală,
ci iarăşi: unde-i,
dar, unde-i
Cetatea, cândva, Ideală?

Niciun răspuns.

Parada-i fără repaos:
din tribuna înaltă
îsi salută slujbaşii
însuşi Regele Haos.

Niciun protest,
al-fără-de-chipului.

În pieţe publice
se proclamă cu fast
evul nisipului…

Doar apus şi apus.
Neguri şi pâclă.

Niciun azur.

O, Doamne,
ce tristă e lumea
fără marele rege Arthur…


Elogiu simplu

Lumina dă măsura,
susţine şi înclină,
ea este partea lumii
rămasă fără vină,

Fie a stelei arse
şi încă nevăzute,
fie a soarelui , lumina
e semnul Sfintei Trude,

În ea e liber zborul,
cuvântul se avântă,
lumina în atingeri
e Harfa care cântă,

În ea se-mbracă visul
când mai adânc e somnul,
spre noi aruncă trepte
pe care calcă Domnul,

Lumina dă măsura,
susţine şi înclină
ea este partea lumii
rămasă fără vină.


Nu mai însemni nimic, Măreţie

Nu mai însemni nimic, Măreţie,
apusă-i vremea ta, dusă pe apele tuturor sâmbetelor,
un ciot ai rămas de care se-mpiedică
doar vreun brav băutor de votcă Stalicynaya
în aventura mereu reluată de traversare a întunericului
pentru a ajunge pe partea cealaltă...
Camera lui insalubră, în care stă cu chirie, acolo e,
pe partea cealaltă, la ultimul etaj- „asta ca să fiu
mai aproape de Dumnezeu,
nu pentru că e mai ieftin”, zice el,
aprinzându-şi din mers un muc de ţigară;
pe vremea bunicilor, Măreţie,
am auzit că aveai mare căutare,
erai primită cu fast în Sala Tronului
şi toată asistenţa se ridica în picioare înainte-ţi.
Cât de luminată îţi era fruntea de soarele
care te însoţea pretutindeni!
Acum, iată-te sfâşiată de colţii lupilor
prădând în haită vechile obcine,
tezaure şi cimitire – laolaltă.
Iată-te pusă să scoţi bălegarul din grajduri,
să culegi căpşuni în Spania
şi să rupi bilete la toalete publice...


Mathilda

Mathilda încă-şi joacă nurii
în aşteptarea lui Verlaine,
dar el, înfăşurat în geniu,
bântuie-n rai, petrece în infern,

Verlaine le-mpodobi pe amândouă
cu smalţuri fine, inventând culori,
sedus de vechi plăceri, alcooluri,
pe la Rimbaud, mai trece uneori,

Şi pun la cale escapade-n verbe,
petreceri tainice în linişti de omăt,
şi doar vreo fulguire răzvrătită,
le-ntoarce tinereţea îndărăt,

Iconoclaşti, pe crucile de aur,
unul pe altul ei s-au răstignit...
N-au scris ca alţii doar poeme,
ci necuprinsul l-au dezmărginit.

Mathilda se mai uită-n susul vremii,
prin ceaţă, trecători răzleţi,
tot urcă-un munte fără încetare,
o, nopţi înfrigurate, dimineţi...


Dar ea doar una ştie - să-l aştepte,
să-şi facă timp Verlaine şi pentru ea ....
oglinzile s-au spart de aşteptare,
dar speră încă - nu-i târziu.Va mai spera...

octombrie, 2009


O scară

Cândva o scară urca într-un pod,
în pod era cerul,
în pod era fânul -
îngerii inocenţei
deseori în acel ascunjiş înnoptau
fără să ştie Stăpânul…

Unii se jucau de-a visarea,
închizând pleoapele-
şi astfel treceau ,
plutind,
munţii ,
pădurile,
apele,

Altii alergau cu ochii deschişi
şi se pierdeau
prin cotloane -
alţii căutau prin cer
şi prin fân
mere aurii, ionatane…

O scară urcând într-un pod,
o scară subţire, subţire…

Cine-o mai urcă
în podul pustiit de iubire?_

28 0ctombrie 2009


În seama eternă

Rogu-vă- nu mai umblaţi
la maşinăria solstiţiilor,
invocând teoria cunoaşterii
naşterea noii materii:
ingineria cerească.

Lăsaţi soarele
în seama eternă a lui Dumnezeu,
să-i dăruiască doar El lumina
bob cu bob
acum şi de-a pururi,

Mulţumiţi-vă cu condiţia voastră
de copii neguroşi ai Hazardului,
voi, care,
din prea multă neştiinţă
puneţi la cale
mincinoase noi începuturi de lume.


Nu mai caut…

Nu mai caut nimic
din toate ce le-am pierdut,
ducă-se, ducă-se
Pe fluviul Marelui Lut,

Îngroapă-le timpul,
adânc, mai adânc,
lângă lacrima pe care
nu pot s-o mai plâng,

Surpate arcade
se roagă spre cer,
nimic nu mai caut,
nimic nu mai cer…


Prin fereastră

Privesc prin fereastră,
lama subţire a geamului
mă desparte de cei ce sărbătoresc
în piaţa publică
gloria fumului.

S-au trezit dis-de-dimineaţă,
tropăie, scuipă, strigă,
pe câţiva i-am văzut aseară
scobindu-se între dinţi
pe ecranele televizoarelor.

Nimic nu le tulbură impudica răzrătire,
înjură, citesc fără să clipească
texte din Biblie -preoţi de ocazie,
spurcă aerul ,
zornăie lanţuri.

Câte ceva despre libertate.
Câte ceva despre drepturile omului.
Câte ceva despre vinovăţie.
Câte ceva despre secolul XXI.

Mâine, desigur,
şi câte ceva despre Inchiziţie


Aşteptare

Va veni…
Eu spun doar atât: mai aşteaptă
într-o zi va veni,
acum e doar şoaptă ,
doar gri...

Este pe drum – caută-un semn
să-ţi ia urma -
şi încă-un îndemn ,

De la vreo umbră-n scădere,
de la vreo voce ascunsă,
de la vreo pasăre,
de la vreo frunză,

Se uită în sus,
se uită în jos –
nu ştie de cine s-asculte,
de Diavol , de Domnul Hristos,

Eu spun doar atât: mai aşteaptă,
într-o zi va veni,
acum e doar şopată,
doar gri...

octombrie, 2009


Vegheat de o bocitoare

Tras pe roata iluziei,
întins bine, legat democratic
cu frânghiile colorate
ale economiei de piaţă,
la cap vegheat de o bocitoare
din dotarea cimitirelor

Mai mult decât dresură...

Ziua ţine ochii închişi
într-o continuă creştere,
roata învaţă oasele să ţipe
în cea mai prosperă tăcere.

Spectacolul este gratuit...

Pentru bocitoare ,
un bănuţ de aur,
rămas din epoca precedentă


Adună-te

Adună-te încă, adună-te,
din mările secate de tunete,
regăseşte-te, regăseşte-te încă,
până nu te soarbe ceaţa adâncă,

Caută ţărmul, mereu mişcătorul,
şi-n palmă apă-ţi va turna însuşi Izvorul,
caută Raza Începătoare a toate -
îţi va deschide uşile ferecate,

Desprins de vâltoarea atâtor primejdii,
Raza te va–mbrăca în straiul nădejdii,
ţesut în tăcere de maicile cerului
la războaiele veşniciei,
la războaiele efemerului ...


Jucărie colorată

Te-am văzut la întretăierea tuturor drumurilor,
mai ales ale acelora ce străbăteau deşertul ideologiilor,
rotindu-te pe călcâie, jucărie colorată,
arătând trecătorilor direcţia
spre izvoarele binefacerii; ţineai în mână
o baghetă de dirijor şi împărţeai trecătorilor
indulgenţe, bilete de călătorie, permise de porta-voce
adeverinţe de sănătate, certificate de bună purtare
şi de vechime în lupta cu umbrele; fără a obosi,
la marile întretăieri de drumuri stai şi acum,
cu aceeaşi perversă vitejie, plantând indicatoare
mincinoase, inventând viraje, rute ocolitoare
şi împroşcând soarele cu invective pentru încăpăţinarea
lui de a nu împărţi lumina după edictele tale.
Ai urcat prin tragerea altora în jos, inventând
trepte de marmoră , decoraţii, chiar papirusuri
de una mie de ani pentru a-ţi ticlui o identitate infailibilă,
parafată în palate imperiale demult dispărute...

Fără tine pământul n-ar fi rotund,
orfan ar fi de propria-i axă...