Păzea! O specie nouă:poezia etnobotanică

Disputa îndrăcită privind consumul de droguri, mascate lingvistic sub denumirea de etnobotanice, ocupă un spațiu important al vorbăriei publice actuale. Dilema…cardinală a actualității: să fie lăsate să prospere, sau să se desființeze acele magazine deocheate, care desfac astfel de produse, destinate mai ales tinerilor- destul de multi!- debusolați ai României de azi? Se emit pe aceasta temă, fraze oacheșe, opinii savante, pro sau conta, de către diverși… specialiști în toate și în nimic, se organizează mese rotunde că așa e în… democrație. Și, pentru că orice molimă se extinde prin succesul ei funest, moda consumului de etnobotanice a contaminat și viața literară. Urmărind fenomenul, putem aprecia faptul că deja a apărut - în poezie -o nouă specie literară numită etnobotanică, pe cale de a ocupa poziții …de forță în ierahiile domeniului, specie susținută nu numai de producători de… pliculețe versificate, dar și de etno-comentatorii de ultimă oră.
În statutul acestei mode figurează, ca principiu de bază - nici nu se putea altfel ! -, contestarea lui Mihai Eminescu, ca poet național, ca poet nepereche, în fine, ca prezență importantă în manualele școlare. Dar, zicem noi, nici marile nume ale poeziei universale n-ar rezista “originalității”navalnice a poeților de categorie etno! Etnobotanicele din spațiul poeziei au același efect ca și celelalte vândute prin magazine, unul dizolvant, și constituie o imensă ofensă la adresa Poeziei dintotdeauna. Precaritatea acestei producții fals/ literare nu ne îngăduie nicio clipă a o privi ca pe un experiment , în sensul cunoscut, acceptat și apoi inclus în istoria literaturii. El nu vizează înnoirea, ci doar impunerea derizoriului într-un domeniu privilegiat al artei.

Acestea fiind zise să trecem cu grăbire la un alt “elogiu”- în versuri -, adus acestei înfățișări, absolut inedite, a unei părți a non- poeziei de azi, promovate de unele reviste cu mare succes, spre imensa stupoare a cititorilor adevarați care, derutați, așteaptă cu totul altceva.

Să vezi și să te crucești…

Să vezi şi să te cruceşti:
au apărut etnobotanicele poeticeşti,
pot fi ingurgitate, citite, eventual
în reviste doldora de prestigiu intelectual…

Acestea se cumpără la liber, de la chioşcurile de ziare,
amplasate în împortante intersecţii literare
încât,
producătorii şi consumatorii de poezie de ultimă generaţie
să intre imediat în fibrilaţie,
mă rog, starea lor supremă de graţie.
De când pe cerul literaturii române i-a apărut steaua
poezia etnobotanică s-a înfrățit cu maneaua,
concluzia-i una - doar întâmplător cel ce o scrie,
cu frenetică maestrie,
nu se numesc Adrian Copilul Minune
ori Vali Vijelie…
Cu cât poezia aceasta, la gramaj, are mai multă valoare
mai plăcută-i sedinţa de prizare,
curentul acesta, după cum bănuim,
se poate numi, nu-i vorbă, “prizism”
efectul lui e aproape instantaneu -
cum te aşezi pe citit
cu atât eşti mai ameţit,
pentru că, fapt dovedit,
poezia etnobotanicească
reprezinta ultima cucerire scriitoricească,
mari amatori de literatura de “iarbă”
în calitate de specialişti-degustători
criticii literari…ierbivori
încep să fiarbă,
si dau buzna să scrie
despre această nemaipomenită poezie
cronici şi tot felul de analize
sub pana lor poezia etnobotanică
este de sorginte titanică,
făra ea
secolul 21, literar,
nici nu venea…
Dar, în fond, au poeţii etnobotanici vreo vină,
importă ei cumva iarbă clandestină?
Fac trafic, o cumpară pe sub mână?
Pe sub mâna cu care scriu
săptămână de săptămână?
Nici vorba.
Ei transformă în iarbă chiar limba română,
o toacă, o transformă în praf
şi-o strâng în grămăjoare
sub forme absolut literare
numite versuri sau strofe -
toate incendiare.
Etnobotanica în poezie,
bine zice un poet de resort
e meserie de meserie…
Se lipeşte de tine
încât n-ai nici o scapare,
decât tîrziu,
prin dezintoxicare…