Întâmplări din Piața
Universității
De la senatorul melcilor,
la senatorul viermilor…
România și românii, formula gustată din plin de politicienii
aflați azi la putere, se afă în plin proces evolutivo–degenerativ, ca
să spunem așa…Astfel, dacă până mai ieri vorbeam de existența, în țărișoara noastră,
a unui anumit tip de senator, al melcilor, iată ca azi, am făcut saltul mult
așteptat, consemnând apariția unui alt specimen de senator: al viermilor.
Fenomenul a fost sesizat, în premieră, de ultra-intelectualul, ultra-democratul și, în
sfârșit, ultra-europeanul senator de vastă notorietate, deocamdată, națională,
Iulian Urban, înregimentat în oastea de strânsură zisă, în trei cuvinte, Partidul
Democrat Liberal. Luat de valul dorinței exprese de a pune un diagnostic “de
partid”, cât mai exact, participanților la demonstrațiile din Piața
Universitații împotriva duetului lugubru președintele Traian Băsescu-Emil Boc,
care întrepretează cu multe, prea multe, note false, aria Anticrizei, acest
diagnostician de ocazie s-a ambarcat la repezeală într-unul din baloanele de
săpun ale actualei puteri pentru a survola teritoriul acelui spațiu din inima
Bucureștiului în vederea formularii unei concluzii cât mai bine "documentate".Revenit pe pământ, acesta a aruncat pe piața insanităților, fatalmente, verdictul…stiințific: demonstranții nu sunt, cum se dau,
cetățeni nemulțumiți de sapa de lemn pe care le-au pus-o pe umeri actualii
guvernanți, ci direct, fără nicio discuție, niște viermi autentici. Niște viermi colcăind
inform și care, culmea, mai flutură și Tricolorul! Pe care,vai, cu foamea lor
nelegiuită, l-au și găurit, făcându-l să semene cu cel mai de demult, din anii
90,91…Nu e nicio îndoială, grăit-a Urbanul ilfovean: în Piața Universității avem de-aface cu o mini-răscoală a
viermilor. "I-am văzut eu de sus, erau viermi, de trei ori, viermi..."a declarat el cu toată convingerea nelegiuitului. Deci,
fraților PDL-iști, ce merită în principal viermii când ies la drumul mare? Răspunsul e simplu: să fie
striviți! Sau, cel puțin puși pe fugă cu DDT-ul! Niște viermi să ne strice nouă
strălucita guvernare? Adică toate succesurile de până acușica, de vorbește toată
Europa de noi, de măsurili dureroase, dar necesare, pe care le-am luatără?!
Și
totuși, zelul "științific" depus de Iulian Urban, acest autentic senator al viermilor, n-a condus și
la o încununare cu lauri pentru extraordinara descoperire, la prinderea în
pieptu-i de aramă, în cadru oficial, la Cotroceni, a vreunei medalii pentru merite
deosebite, cum se obișnuiește, pentru noi și ai nostri...
Situația îmi aduce
aminte de niște versuri-celebre cândva- ale poetului Mihai Ursachi: „Un cetățean din Tecuci a
avut un motor, dar nu i-a folosit la nimic...”Parafrazând:” Un pedelist(...din
Ilfov) a văzut viermi, dar nu i-a
folosit la nimic...”S-ar putea spune chiar mai mult, că a pățit-o. Și asta
pentru că alți savanți de același calibru ai partidului său, dar în domeniul
datului la întors sau a întorsului de macaz în caz de avarie, i-au contestat, strategic,
de ochii lumii, magnifica-i descoperire a viermilor în Piața Universității. Iulian
Urban a vrut, în termeni fotbalistici, să dea un euro-gol în poarta
demonstranților, dar propriul lui partid (deh, propria-i piele!) a mutat puțin poarta, atât cât mingea
șutată de el să întâlnească bara! Într-un fel, Boc i-a arătat ușa PDL-ului, cea de ieșire, iar
el i-a trecut pragul, simulând... demisia.Cum care demisie?Aia de onoare! Poate... Cine știe, o există onoare și printre unii viermi…Dar numai de...Ilfov!
Înțelegând suferința
zisului Urban, acum, la ceas de ger năpraznic, când stelele prind a se așeza
altfel pe cerul politichiei românești, ne-am gândit să-i oferim, din generoziate, spre veșnică consolare,
o pagină de literatură universală adecvată interesului său în materie de viermi.
Intenția noastră sinceră de a consola un suflet și o conștiință(câtă e!) aflate
în derivă, este susținută, sub raport , oarecum pedagogic, de
un poem scris de un autor mare, iubitor de oameni și de democrație, pe numele
lui Carl Sandburg. Sperăm ca poezia pe care o redăm mai jos, a ilustrului autor
american, îl va ajuta pe eroul nostru fost pedelist, să înțeleagă diferența dintre vermi și oameni, îl va
îndemna la anumite reflecții, în sfârșit, îi va servi ca medicament care îi va
ameliora suferințele de tot felul...
Carl Sandburg
Viermii și vântul
Viermii preferă să fie
viermi.
Întrebați un vierme și el
va spune:”Cine știe
ce poate ști un vierme?”
Viermii suie și coboară,
pe deasupra și pe dedesubt.
Viermii iubesc
tunelurile.
Când viermii vorbesc,
vorbesc despre lumea viermilor.
Viermilor le place bezna.
Nici soarele, nici luna
nu-i interesează pe viermi.
Viermii în zig-zag urăsc
viermii în cercuri.
Viermii curbi n-au
niciodată încredere în viermii pătrați.
Viermii știu ce vor
viermii.
Viermii alunecători se feresc
de viermii cățărători.
Un vierme îl întreabă pe
altul:”Cum vă târâți
burta astăzi?”
Forma unui vierme strâmb
îl satisface pe un vierme strâmb.
Un vierme drept spune:”Dece
să nu fii drept?”
Viermii obosiți de
cățărat încep să alunece.
Viermii lungi alunecă mai
curând decât viermii scurți.
Viermii de măsură
mijlocie spun:”E bine să nu fii
nici lung, nici scurt”.
Viermii bătrâni îi învață
pe viermii tineri să spună:”Nu vă
întristati în ceea ce mă privește,
decît dacă ați fi fost vierme,
ați trăit în locuri pentru
viermi și ați citit cărți
pentru viermi.
Când viermii pleacă la
războiu, se târăsc, ies
ca să se bată, se târăsc
din nou, ies și se bat din nou,
și așa mai departe.
Viermii n-aud niciodată
acolo jos vântul de sus, de de-asupra
pământului, și uneori se
întreabă:”Ce este vântul ăla
de care se tot vorbește?
(Traducere: Eugen Jebeleanu)
(Traducere: Eugen Jebeleanu)
Dacă dl. senator, azi
independent, Iuliu Urban, se hotărește, în baza bunelor intenții afișate după,
poate face un efort pentru memorizarea acestei poezii. Va lua o notă bună, pe
merit. Eventual, o va recita cu ocazia viitoarelor alegeri anticipate.
Anticipăm și noi, aplauze furtunoase….
Bineînțeles, se poate duce chiar și mâine în Piața Univesității să o recite și să le spună celor de acolo:"Fraților, eu am vrut să vă recit din Sandburg...Nu știu ce m-a apucat..."
Florin Costinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu