Neil A. Armstrong, odiseea spațială și poezia

Neil A. Armstrong, comandantul misiunii  americane Apollo, a trecut zilele trecute încă o barieră, ultima : cea a existentei sale pământene.Pe Terra, dar și în Univers, această dispariție impune o stare specială de doliu  care implică, laolaltă, omul și stelele, aș spune,  într-o comuniune sfântă și plină de măreție. Acest american a fost și va rămâne omul ales care, punând primul piciorul pe Lună, pe 20 iulie 1969, a rostit celebrele cuvinte: Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire. Neil A. Armstrong, alături de ceilalți doi cosmonauți ai istoricei misiuni Apollo, Aldrin și Collins, a conferit o altă dimensiune staturii umane… In acea perioadă, de întrecere acerbă dintre capitalism și socialism- și în domeniul spațial, reușita Americii a fost receptată de români drept o victorie și a lor, de care, însă, nu puteau să se bucure în mod deschis…Forme de manifestare ale acesteia erau însă.Intre acestea, poezia…În acea atmosferă electrizantă, a succesului acelei aventuri spațiale, încheiate cu acel prim pas uman pe Lună, am scris poezia celor trei miliarde de oameni, câți număra omenirea atunci(1969), și a celor trei componenți ai misiunii Apollo, priviți ca exponenti ai  curajului și ai setei de cunoaștere, proprii speciei umane. Reiau mai jos acea poezie, purtând încă mirosul cernelii anului 1969, în amintirea unei stări trăite din plin atunci, a unui mare erou al spațiului, ca omagiu adus memorei lui Neil A. Armstrong.

Cea de a doua poezie, Clepsidra,poate fi considerată traducerea în versuri a unei tragedii petrecute în spațiul aceluiași domeniu, o reacție lirică la o catastrofă care a îndurerat din nou omenirea în întregul ei. Redau în acest caz și traducerea realizată de cunoscutul om de cultură, diplomatul Sergiu Celac.

Trei miliarde plus trei…

Trei miliarde plus trei…

Știți cât face socoteala asta foarte simplă?

În niciun caz cifra aceea cu multe zerouri la mijloc,

O, cu atât mai puțin, rezultatul este o cifră…

Trei miliarde plus trei este un nume.

Trei miliarde plus trei este un drum.

Trei miliarde plus trei este o memorie.

Și o nouă umanitate.

Suntem alte trei miliarde plus trei,

Sau trei plus alte trei miliarde, indiferent.

Nu se poate  face abstracție de niciunul.

Cosmosul a strigat din toți plămânii săi catalogul.

I l-am așezat cu mâinile noastre pe pupitrul Lunii

Și el a rostit: trei miliarde plus trei…

În niciun caz cifra aceea cu multe zerouri la mijloc…

În numele tuturor au răspuns trei oameni,

Care cunoșteau, desigur, legenda lui Icar

Și toate legendele lumii.

Luna li se făcuse pupilă.

Luna le bătea în piept în loc de inimă.

I-am văzut de jos – de unde i-am văzut oare?-

Cum au luat-o în brațe în locul copiilor lor

Și al soțiilor lor dragăstoase strigând: Asta este!

Da, asta e Luna,  este sub picioarele noastre, 

Aceasta este isprava noastră,

Sunteți mulțumiți voi, cei rămași pe acasă,pe Pământ?

Bucurați-vă.

I-am văzut. I-am auzit.

Ne-au văzut. Ne-au auzit.

Rămăsesem pe Terra mai singuri fără ei, cei trei…

Noi, cele trei miliarde,

Troieniți de pulberea lunară

Și de tot scrumul legendelor.

Mai ales de cuvintele lor deosebit de omenești…

O, ramura aceea ce măslin

Plutind pe Marea Liniștii…

Armstrong și Aldrin și Collins știau:

Fără ea drumul spre Lună ar fi fost mult mai lung,

Omenirea  putea să-și spună sieși: Trei miliarde plus trei.

Universul vuia.

Evrika.Bravo.O.K…

( Revista Amfiteatru,22 august, 1969)

Clepsidra

                    Celor 7 de pe Challenger

In timp ce aștept

primul vers al poemului –

un fel de alergare în întâmpinarea vostră,

chiar dacă ați devenit umbră și memorie –

mâna mea desenează

o clepsidră.

Cât nisip poate curge dintr-o parte

în alta

în șaizeci și patru de secunde?

Aștept.

Câteva fire.

Atât. Câteva fire.

Le număr.

Și, iată, ultimul prefăcut dintr-o dată,

într-un bolovan uriaș

spărgând subțirele perete de sticlă

al clepsidrei

rostogolindu-se fierbinte prin aer –

nemaifiind...

Firul acela de nisip – ultimul,

vrăjmaș, luându-vă cu el

când drumul vostru era în sus...

De ce mâna mea a desenat o clepsidră?

Eu așteptam doar primul vers al poemului

închinat ție, omule, care porți asupra frunții

nimbul adevarului,

care știi că înfrângerea e trecătoare

 – ca timpul și apa –

că tu exiști prin moarte

ca arborii prin fructele și semințele lor...

Clepsydra

                            To the Challenger Seven

As I wait for

the first verse of the poem…

a sort of ruse to meet us

even though you’re shadow memory…

my hand shapes

a clepsydra

How much sand can flow from

one side to the other in

seventy-four seconds?

I wait

A few grains

That’s all. Just a few grains

I count them.

But lo, the last one suddently  turning

into a huge rock

 breaking the flimsy glass wall

of the clepsydra

rolling white-hot through the air…

no longer being

that grain of sand, the last

an enemy, but taking you along

when you were on your way up…

Why has my hand shaped a clepsydra?

I was only waiting for the first verse of a poem

dedicated to you, humans wearing upon your brow

the nimbus of truth

 you know defeat is always transient

…like time, like water…

and you live in death

as trees do in their fruit and seed…

                                  Translated by Sergiu Celac

(Volumul Cercul si inocența. Ed. Cartea românească, 1987)