Oare numai a lui?
Un articol bine articulat în toate cele, aş zice trăit în toate orizonturile lui, a semnat poetul Dinu Flămând în numărul din 27 noiembrie 2008 al revistei Cultura sub titlul Poezia de tarabă. El este, de fapt, rezultatul unei provocări a respectivei publicaţii care, în loc de a primi răspunsuri la câteva întrebări adresate scriitorului pe tema Poezia în economia de piaţă, a obţinut mult mai mult: o adevărată radiografie a situaţiei actuale a poeziei, a literaturii române în general , dublată de o meditaţie lucidă asupra fenomenului, dar şi asupra factorilor perturbatori ai acestuia, unii ,din păcate, devenind parte constitutivă a sistemului însuşi. Argumentele lui Dinu Flămând în apărarea poeziei ca „stare interogativ-exclamativă” şi nu ca simplă „marfă” în cadrul economiei zise „de piaţă”( care, fie vorba între noi, îşi arată în această perioadă slăbiciunile, precarităţile multiple), ca întrupare a emoţiei, combustibil divin care constituie însăşi energia poeziei, nu pot fi receptate altfel decât ca o manifestare a insatisfacţiei unui poet autentic, trecut prin varii lecturi, având în plus şi experienţa altor medii literare, a altor percepţii, faţă de existenţa malformaţiunilor ,devenite endemice, ce dau o nedorită notă de specificitate mediului cultural existent în România de azi . Zice Dinu Flămând:
„E ceva tipic zilelor noastre, când apar cântăreţi care nu au studiat niciodată solfegiul,pictori de duminică geniali şi în practica zen şi în culoarea fără culoare, sculptori care taie copaci doar pentru a fura distorsiunea naturală a crengilor.Sau chiar critici de poezie care detestă poezia, fiindcă nu o înţeleg, nu o gustă, nu li s-a dat acel simţ special, sărbătoresc, ce traduce poezia sub pielea omului.Unii dintre aceştia din urmă au însă tupeu şi strategie comercială(...) Sunt nu doar animatorii mediocri ce ocupă tribuna mediatică, dar sunt îndeobşte specialiştii gonflaţi care dau note, criticii care scriu plictisiti şi superficial despre orice carte nouă de versuri ce nu e semnată de un prieten sau de o nurlie persoană, comentatori autoritari ai generalităţilor, şefii de opinie care dau bilete de intrare sub cortul „generaţiei”, cei care asigură un locşor discret remunerat în noile manuale alternative de literatură ş.a.m.d. La acest nivel de agitaţie care se menţine prin preajma poeziei , şi care alimentează vulgata tuturor ideilor preconcepute despre poet şi poezie, nepricepuţii apărători ai poeziei şi detractorii ei sunt fraţi gemeni”.
La finalul acestui citat, o vestită- cândva- triplă întrebare:
Cine e de acord?
Împotrivă?
Se abţine cineva?
Da! Sunt de acord!
RăspundețiȘtergere