O carte-eveniment oferită de Editura „Humanitas”:

"Capra şi alte poeme” de Umberto Saba -
în traducerea lui Dinu Flămând

De curând, marele poet italian Umberto Saba (9 martie 1883-25 august 1957) poate fi citit într-o nouă versiune românească, datorată lui Dinu Flămând, el însuşi un remarcabil autor de poezie, dublat de multiple alte calităţi intelectuale, ce-i permit emiterea de fine şi pertinente aprecieri critice nu numai asupra literaturii române, dar şi asupra celei universale.Apărută într-o prestigioasă colecţie bilingvă a Editurii „Humanitas” şi editată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Italiene, cartea purtând titlul Capra e altri poemi/Capra şi alte poeme, reprezintă o sumă de texte alese din celebra „Canţonierul”, capodopera autorului alcătuită din 437 de poezii. Aş putea să afirm că apariţia acestei traduceri, acum, în România, când există la noi multă derută şi puţină dorinţă reală de a se defini, cu aplicaţie şi fără frivolităţi teoretice, rosturile consacrate ale poeziei, reprezintă o adevărată „pleaşcă”, dacă reluarea acestei nefericite expresii n-ar lăsa împresia -într-un fel – unui elogiu adus tristei performanţe - nu numai ...de natură lingvistică, atinsă de tânărul domn Theodor Paleologu, ministrul Culturii şi Cultelor în actualul guvern. Ea este, evident, şi o perfect -dizgraţioasă formă de linguşire funcţionărească a actualului preşedinte al României, ceea ce ar constitui o altă performanţă, obţinută fără un efort special, de acelaşi măreţ, în fapte dubioase, intelectual, care vede în actualul preşedinte al României o nesperată, unică şansă, a nefericitei noastre ţărişoare din ultimii 70-80 de ani! Observaţia nu ţine de politică ci doar de teritoriul bunului simţ! Dar să revenim... Departe de a considerată o... pleaşcă, tipărirea lui Saba în România, datorată Editurii „Humanitas” şi a lui Dinu Flămând, este un eveniment. Substanţiala prefaţă Umberto Saba şi „Calda viaţă a tuturor”, semnată de Margherita Ganeri, profesoară la Universitatea din Calabria (Italia), postfaţa”Un loc geometric al suferinţei”, aparţinând traducătorului, precum şi „Cronologia”, realizată de Smaranda Bratu Elian, îngrijitoarea volumului şi coordonatoarea colecţiei, însemnând fiecare texte bine documentate, bogate în informaţii privind autorul şi familia lui, contextul social şi politic al creaţiei sabaniene, relaţiile şi realităţile literare ale vremii, oferă cititorului coordonatele necesare unei înţelegeri complexe a unei poezii , de altfel, simple.În cazul lui Saba, ca şi în cel al altor mari poeţi, simplitatea este însă numai o aparenţă. Simplitatea poeziei lui Saba „se camuflează îndărătul unui travaliu sistematic, ascuns privirii superficiale”- arată în prefaţa sa Margherita Ganeri. Studiile însoţitoare oferă cititorului, în mod plauzibil, argumente pentru înţelegerea naturii pesimist-interogative a poeziei lui Saba.”Jumătate evreu şi jumătate creştin, Saba nu aderă, de fapt, la nici una dintre cele două religii: mai mult, doctrinele acestora şi practicile lor instituţionale îl au drept adversar făţiş. Deşi el a trăit personal tragedia persecuţiilor antisemite, raportul său cu ebraismul şi, în general, cu orice credinţă organizată în sistem, a rămas mereu conflictual şi nerezolvat”, subliniază prefaţatorul. În ceea ce ne priveşte, în această perioadă a tuturor contaminărilor posibile, recunoaştem că ne lăsăm, cu bucurie, contaminaţi de suflul umanist al acestei poezii ce emană căldură şi "spune"adevăruri esenţiale! În consecinţă, ne luăm îngăduinţa de a transcrie, în continuare, câteva poeme din această carte, prima fiind poezia Capra, cea care a dat şi titlul volumului.

Capra

Am vorbit cu o capră.
Era singură pe imaş, era legată.
Sătulă de iarbă, muiată
toată de ploaie, behăia.

Iar behăiala ei monotonă se înfrăţea
cu durerea mea. I-am răspuns, întâi
din joacă, dar şi fiindcă durerea este eternă,
are un singur glas şi e neschimbat.
Glasul pe care îl auzeam
gemând într-o capră însingurată.

Într-o capră cu faţa semită
auzeam tânguindu-se tot răul lumii,
şi tot ce este viaţă.

Oraşul vechi

Adesea, când iau drumul de-ntors acasă
trec prin vechiul oraş pe-o stradă întunecată.
Galben, în câte-o băltoacă uneori se arată
un felinar, şi aglomerată e strada.

Aci-n mulţime, unde oamenii forfotesc
de la casă la cârciumă sau la bordel,
unde oameni şi mărfuri se amestecă
printre resturi fel de fel,
de mare port deschis spre mare,
eu, printre toate trecând, infinitul în umilinţă
îl regăsesc.
Colo prostituata şi-un marinar, bătrânul
cu-njurătura, femeia care se ceartă,
soldatul aşezat să-şi mănânce
friptura,
colo nebuna însetată de dragoste
aşteptându-şi plăcerea,
pe toate
le-a creat viaţa şi durerea;
iar între ele, ca şi mine, Domnul se zbate.

Aici printre cei umili, aici simt
cum gândul meu se purifică
cu atât mai mult cu cât strada e mai abjectă.

Despre un portret al meu de copil

Ce minunat erai, copile, şi cât de mult
ne schimbă viaţa! Te văd din nou
în costumaşul tău de marinar, rezemat
de o falsă corabie, cu ochii tăi blânzi şi buni, privind ţintă
spre o minune, parcă, de necuprins
de uitare ori de-o stângăcie naivă.
Alte vremuri băiete, alte anotimpuri!
Lânced e prezentul, trecutul nu-mi inspiră
decât regrete; iar viitorul e o ameninţare.
Dar mi-e de-ajuns, ţânc fericit, numai să te văd,
cu bucle blonde, cu fruntea-ţi luminoasă,
ca să-i iert vieţii şi mie să-mi iert toate;
sigur, chipul s-a schimbat, şi ne separă
durerea şi anii scurşi; doar că în inimă,
dragă băiete, ştiu şi simt, eu am rămas acelaşi.

Micul Berto
Din "Poezii pentru doica mea"

Fetiţa mea
îşi trece după gâtul meu braţul gol,
iar eu sub mângâierile ei aţipesc...

Şi devin
un lemn căzut în mare ce pe valuri pluteşte
lin. Pe malul celălalt mă străduiesc
s-ajung, valul cât mai departe mă-mpinge.
Ah, simt cât de zadarnic e să mă zbat!
Ah, de-atâta gingăşie inima-n piept
mă lasă!

Mă strâng din nou
la sânul celei care încă Berto
îmi spune, la cel dintâi, la drăgăstosul sân,
în raiul verde al copilăriei.

Iată, acum tu ştii

Iată, acum tu ştii că printre cei fericiţi
nu e loc pentru noi. Că viaţa,
ca o avidă privire, e toată plină
de lacrimi ascunse.

Iubire, gelozie, mută dorinţă
de minunatele lucruri, toate ca o pradă expuse
îţi lasă un regret obscur, adaugă
un fir la vechea urzeală
care va sfărâma, poate, moartea-n bucăţi.

Te readuc la suprafaţă
nu virtuţile dictate, ci memoria altor
rostiri, tulburată de un zvâcnet.
Povestea ta se încheie, se-ascunde...
Dar ce multe dragi inimi ai cucerit!

Cuvinte

Cuvinte,
în care la începuturi se oglindea
inima omului - goală şi uimită-, un ungher
caut în lume, oaza primitoare
unde cu plânsul meu să vă spăl pe toate
de minciuna ce vă orbeşte. Iar atunci
şi ghemul de amintiri înfricoşate
s-ar topi, ca zăpada la soare.

Privilegiu

Eu sunt un prieten bun.Luat de mână
pot fi uşor, şi tot ce mi se cere
pot să fac bine, chiar cu voioşie

Dar inima secretă ce nu minte
doar ei îşi murmură-ale ei cuvinte.
Iar uneori un zeu mă cheamă, vrea
să-l ascult. Şi-atunci, la gândurile
ce mi se nasc, la inima ce-mi bate-n
lăuntru, la durerea mea imensă
egalitatea între oameni sting.

Am acest privilgiu. Şi îl menţin.

Cer

Bună, minunata mea Lina
deschide larg fereastra să pot vedea
cerul imens.

Retras să mă odihnesc, aici unde cred
că degeaba am dat totul, că sfârşitul se apropie,
îndrăgesc tot mai mult cerul, şi rândunelele,
şi aceşti nori.
Nu vreu altceva.
Decât să-mi
pot fuma pipa-n tăcere ca un bătrân
lup de mare.

Către cititor

De vei citi aste versuri şi dacă în sinea ta
vei simţi că nu sunt frumoase, adevărate sunt,
în ele un canar vei găsi şi ÎNTREAGA LUME.