Reîntâlnire târzie, dar nu întâmplătoare,
cu marele gânditor francez Charles Richet
şi cu volumul său „Omul stupid”.
O incursiune în prostia omenească de ieri,
cu gândul la cea, mai prosperă, de azi

În lumea de azi pare să precumpănească anormalitatea. Aceasta a devenit Zeul zilei. Normalul dă tot mai clare semne de retragere din Cetate fie că este silit, brutal, să facă asta, fie că el însuşi a „consimţit” să iasă din scenă, pentru a-şi prezerva puţinele şanse, pe care le mai are, de supra-vieţuire în vederea unei eventuale reveniri viitoare la verticalitatea pierdută. Normalitatea, tot mai strâmtorată de creşterea explozivă a cantităţii de aberaţii şi inepţii”deştepte", a împrumutat imaginea unei armate în retragere decimate prin trădare, laşitate sau prostie, armate ai cărei soldaţi vânaţi de partea adversă ( şi perversă!), zdrenţuiţi şi înfometaţi, s-au aciuat prin coclauri sau, pentru o perioadă, s-au deghizat, pentru a nu fi recunoscuţi şi lichidaţi, atât fizic, cât şi moral. Nu există nicio deosebire, privind forţa anormalului de a se impune, între problemele aşa-zis globale şi cele ale micilor comunităţi, el coborând ...cu multă bunăvoinţă, să facă "ordine"până la nivelul fiecărui individ.

Întru susţinerea lui au apărut teorii sofisticate, organizaţii cu ştaif, teze filosofice„noi”, susţinute de non-filosofi, pentru că, nu puţin „gânditori” ai zilei vor să pară altfel, cum s-ar spune,„deschişi”, necanonizaţi, în pas cu vremurile; îi secondează, în cele mai ciudate forme de acţiune mercantilă, practicanţii direcţi ai anormalului în viaţa publică, înţelegând prin aceştia anumiţi politicieni, intelectuali, artişti, gazetari, scriitori, chiar şi indivizi fără mari veleităţi, dar avizi după o anume notorietate câştigată fără vreun efort presupus de vreo faptă memorabilă; vine apoi masa informă a „vedetelor”de tot felul, a profesoraşilor postdecembrişti beneficiari de titluri agonisite pe sub mână etc. Tehnica actuală, posibilitatea de comunicare la nivel planetar au, din păcate, şi o latură nefastă: ele "globalizează" la concurenţă cu normalul, cu firescul, şi anormalul, cu tot ce are el mai agresiv şi detastabil. Ştirile difuzate la televiziuni, imaginile şi comentariile difuzate sunt, de obicei, „penetrate”, cu ajutorul"profesioniştilor" în din mass-media, de anormal, în formele lui cele mai diverse, de la opinii diletante, inepte, până la grave greşeli de informaţie sau de gramatică elementară. Ratingul a devenit regele neîncoronat al mass-media de azi; văzând şi simţind pulsul actualităţii, dar şi pe cel al viitorului imediat, nu se întrevăd semne notabile care să arate că situaţia se va schimba. Există şi un argument suprem pentru proliferarea anormalului şi stupidităţii rostit cu voce tare: asta cer , asta vor oamenii!
Atracţia spre anormal a omului a constituit, de-a lungul timpului, subiectul de meditaţie al multor minţi luminate, lucide, neconcesive. De altfel, rândurile de faţă au fost „stârnite”, mărturisesc cu supunere, de re-lectura cărţii lui Charles Richet „Omul stupid”, apărută cu peste 65 de ani în urmă, la Bucureşti, în Biblioteca „Orizontul” şi tradusă de marele cărturar care a fost Vladimir Străinu. Bănuiesc că subiectul l-a atras din plin, ca pe orice intelectual care-şi onorează condiţia. Autoritatea ştiintifică şi umană a lui Charles Richet, chiar dacă azi la noi, puţini au „auzit” de el - urechea, bat-o vina!- , a fost şi a rămas universală. Născut la Paris în 1850, el avea să-şi ilustreze, de-a lungul sale vieţi, încheiate în 1935, fulminanta personalitate în domenii foarte variate, pe care le-a unit sub semnul unic al genialităţii unanim recunoscute. Medic, scriitor, profesor universitar, filosof, psiholog, sociolog, Charles Richet a fost un adevărat deschizător de drumuri în vastul domeniu al cunoaşterii umane. De menţionat, în 1913, primeşte Premiul Nobel pentru cercetările sale în fiziologie.Nu poţi trece peste paginile adunate sub titlul menţionat fără să exclami, fie şi în propriul tău interior, deci neauzit de nimeni: „Extraordinar, câtă dreptate are Richet şi azi, mai ales azi!”


Pentru început, autorul ne introduce în temă


„ Linne’, încercând să claseze după un sistem diferitele forme de vieţuitoare ca populează planeta noastră, a numit pe om, care- se înţelege-formează o speţă animală deosebită de toate celelalte:Homo sapiens, ceea ce înseamnă omul înţelept. O atât de mare laudă este, de netăgăduit, puţin îndreptăţită. Omul dă prilej atâtor îmbelşugate pilde de prostie înspăimântătaore, întrucât ar trebui numit cu totul altfel: Homo stultus, omul stupid. Când va fi vorba de o clasificare zoologică serioasă, va trebui în mod imperios să ţinem în mod socoteala de această denumire. Omul este cu mult inferior celor mai multe specii de animale în ceea ce priveşte bunul simţ şi înţelepciunea. Mi se pare chiar că ar trebui numit: Homo stultissimus, omul cel mai stupid. Totuşi, pentru a fi moderaţi, ne vom mulţumi să-i dăm, fără superlativ, epitetul care i se potriveşte:Homo stultus. Ştim de mai înainte că părerile noastre numai bucurie nu pot aduce, mai ales pentru intelectuali”. Dintre toate afirmaţiile o vom sublinia pe ultima: Da, mai ales...


Richet continuă, încercând să ne...lumineze

„Stupidităţile nu înseamnă lipsa puterii de pătrundere, ci activitatea de a cărei îndeplinire primejdioasă suntem conştienţi. Stupiditatea înseamnă a şti ceea ce este bine şi totuşi a face ceea ce este rău; a ne procura durerea deşi ştim răul acestui fapt; a cunoaşte cauza nenorocirii şi totuşi a ne repezi spre ea. Să nu mai vorbim de faptul că adesea suntem victime ale pasiunilor oarbe: pasiunea este un torent, care târăşte totul. Însă, când ne îndreptăm cu tot dinadinsul spre nenorocire, supuşi anumitor prejudecăţi, greşeli sau raţionamente slabe, nu trebuieşte să fim iertaţi. Mai bine să fim lipsiţi cu totul de înţelepciune decât să o avem şi să-i dăm o altă întrebuinţare”.
Înfăţişările diverse ale prostiei : de la găurirea buzei, mai departe...
„Când un negru(n.n. fiinţă umană) îşi găureşte buza de jos cu o ţeapă de lemn el ştie bine că va suferi. Cu toate acestea, ia ţepuşa şi în mod stoic şi-o înfige în carne. Pentru ce? Pentru că are alte idei care domină pe acea suferinţă. Trebuie să facem ceea ce făceau strămoşii. Frumuseţea acestei buze găurite va seduce toate fecioarele tribului...Zeii sunt aceia care cer acest lucru...O legiune de idei absurde se întăreşte în aceşti creeri de negri şi le inspiră cele mai ridicole acţiuni(...)Dar dacă sălbaticii din Tasmania îşi găuresc buzele, femeile europene îşi găuresc urechile, ca să-şi atârne cercei cu pietre scumpe. Nu se poate face o deosebire între cele două obiceiuri caraghioase; poate numai gustul să le deosebească. O concluzie: S-ar putea caracteriza minunat de bine speţa omenească spunându-se că printre toate fiinţele creaţiunii, omul este singurul care îşi impune răni, cicatrici, mutilări”.

Ei bine, în acest punct savantul şi sociologul francez e azi mult depăşit: negrii de altădată au devenit albii de acum, iar patima-moda prostească bântuie tot mapamondul fără teamă de ridicol şi nu în pădurile tropicale, ci în stabilimentele cele mai de prestigiu ale lumii. Purtătorii de găuri de acum în buze, în nas, în pleoapă, în buric, mai jos, în părţile intime, nu pot invoca nici măcar.. tradiţia strămoşilor!

„Una din înfăţişările cele mai comune ale prostiei omeneşti este mutilarea- zice mai departe marele francez. Nenorociţii de oameni, supuşi unor tradiţii stupide, rătăciţi în nişte prejudecăţi copilăreşti, îşi închipuie , bucuroşi că, îndreptând ce a clădit Natura, îşi vor îmbunătăţi soarta. Iată o pildă despre această rătăcire: În anumite sate din preajma oraşului Toulouse exista nu de mult timp un obicei curios. Îndată ce se năştea un copil era legat la cap cu nişte fâşii în aşa fel încât craniul sărmanului micuţ părea o căpăţână de zahăr. Acest lucru era atât de nebunesc încât nu-ţi vine să-l crezi. Ei bine, da! Este adevărat. Şi ceea ce este mai de mirat e faptul că tinerii astfel diformaţi nu sunt definitiv abrutizaţi prin această diformare. Cu tot chinul la care este supus un astfel de individ, creerul continuă să crească, ceea ce nu înseamnă totuşi că acei copii sunt mai puţin idioţi decât părinţii..”.

Cucerirea cerurilor prin virginitate

„Una dintre cele mai nobile funcţiuni ale fiinţei omeneşti –aş îndrăzni să spun una dintre cele mai sfinte- este aceia de a naşte alte fiinţe omeneşti. Dacă existenţa noastră are vreun scop- ceea ce la rigoare se poate admite. Apoi singurul este de a ne prelungi în timp, prin noi generaţii, speţa. Nu înseamnă oare să violezi legea primordială, impusă oricărei vieţuitoare, când condamni pe cineva- femeie sau bărbat- la o virginitate perpetuă? Şi totuşi, n-au existat vestalele? Nu există încă fakirii ? Nu vedem şi azi prin biserici şi mănăstiri, călugări şi călugăriţe, care cred că vor cuceri împărăţia cerurilor prin virginitate? Curioasă împărăţie a cerurilor, care constă în a nu da ascultare legilor divine! Idealul unei vieţi fericite, sănătoase, puternice este viaţa firească. Credinţa că progresăm suprimând funcţiunile generatoare este ceva tot atât de absurd ca şi credinţa că nu putem ajunge la o morală superioară decât prin chinuri şi posturi. Exercitarea regulată şi moderată a funcţiunilor noastre fireşti, iată adevărata împărăţie a cerurilor. Împerecherea înţelepciunii cu prostia - iată cum se poate rezuma evoluţia umană...”


Tatuajul şi plăcerea imbecilă

„Tatuajul este cu mult mai ridicol şi mai dureros. Pe pielea imbecilului, care plăteşte suma cuvenită, un aşa zis artist conturează ceva grosolan, de cele mai multe ori vreun subiect obscen. Peste aceste încrustări se presară apoi un praf şi cicatricea acestei răni arzătoare se colorează în albastru, în roşu, în verde sau în galben, după compoziţia chimică a prafului care a ars. S-a făcut un fel de catalog al diferitelor tatuări, care e un adevărat monument de prostie omenească. Se înţelege că în clasele ce-şi spun superioare, tatuarea nu este ceva obişnuit. E de ajuns însă pentru a dezonora omenirea întreagă ca mii şi mii de indivizi să poarte imprimate în pielea lor, în caractere de neşters, aceste stigmate ale inepţiei omeneşti”.


Semn că situaţia în lume, în conformitate cu criteriile lui Richet, a devenit -în zilele însoritei noastre civilizaţii cibernetice-, şi mai proastă: azi, da, tocmai „clasele superioare” se tatuează mai vârtos! Oriunde priveşti, pe stradă, la TV, la un meci de fotbal, la o reuniune mondenă, la un club, spre doi tineri care se sărută în parc etc. tatuajul este prezent. Pe semne , omenirea a intrat în civilizaţia tatuajului!


Soarta oamenilor mari

„În mulţimea linguşitoare, oarbă şi ignorantă, care a alcătuit omenirea trecută, şi care este omenirea de azi, au răsărit câteva inteligenţe senine şi îndrăzneţe, proorocind viitorul, descoperind adevăruri noi şi iubind dreptatea. Aceşti binefăcători, mari prin îndrăzneală şi geniul lor, au fost ei răsplătiţi de fraţii lor, oamenii? Socrate, înţeleptul înţelepţilor, îndrăzni să susţină în plin păgânism, că superstiţiile mitologice sunt tradiţii ridicole. Înţeleptul aceasta însă a fost hulit de mulţime. Aristofan îl batjocori pe scenă. Aşa zişii judecători îi aduseră vina de a fi corupt tinerii şi îl condamnară la moarte. Isus Christos , suflet duios şi mistic, inaccesibil urii, propăvădui iertarea celor vinovaţi, mila pentru cei nenorociţi şi sărmani, egalitatea netrebnicelor fiinţe omeneşti în faţa Cerescului Tată. Doctrine noi care au schimbat faţa lumii. Ei bine, Isus Christos a fost condamnat la cea mai crudă şi oribilă moarte. Această fiinţă aproape divină, fu răstignită în plină tinereţe, în apaluzele unei mulţimi barbare, care-l socotea jumătate nebun şi jumătate răzvrătit. Christofor Columb, unul singur contra tuturor, descoperi ceva uimitor. În preajma lui toată lumea credea că pământul este plan ca o masă. Însă el, el a înţeles...Adaugă o lume nouă celei vechi. Şi, ca răsplată, la întoarcerea lui în Europa fu pus în lanţuri, închis şi ameninţat cu moartea. Ca prin minune scăpă de chinuri, însă muri exilat şi blestemat de toţi. Galileu concepu şi execută lucruri care te uimesc. Inventă termometrul , inventă telescopul, care îi îngădui să descopere lumi imense până la el nici măcar bănuite. Dar oamenii au o sfântă groază de adevăr. Galileu fu silit să îngenunche în faţa prostiei triumfătoare şi îşi târăşte ultimele zile într-o temniţă.(...) Michel Servet care, fără sprijin şi fără profesor, a înţeles că sângele circulă din partea dreaptă a inimii spre cea stângă, după ce trece prin plămâni, Michel Servet a fost ars de viu. Savonarola, marele moralist al Renaşterii a fost ars pe rug, cum a fost de altfel, şi Ioan Huss. Lavoisier, părintele chimiei şi fizilologiei, Lavoisier, al cărui nume trebuie considerat ca cel mai strălucit nume al ştiinţei, a fost ghilotinat la Paris în Piaţa Publică. Denis Papin a fost un nenorocit. Descartes, care, ca Socrate, a îndrăznit să vorbească de raţiunea omenească, a trebuit să se îndepărteze de patria sa şi să moară în străinătate. Spinoza, îndrăzneţul şi genialul gânditor, a fost victima celor mai crude persecuţii. Victor Hugo a trăit 20 de ani în exil; Cervantes şi-a petrecut jumătate din viaţă prin temniţă şi închisori.(...) Concluzia: Aceasta e răsplata rezervată de oameni celor mai nobili reprezentanţi ai speţei omeneşti. Cu cât mulţimea e mai mediocră şi mai proastă, cu atât îi urăşte mai înverşunat pe aceia care, cu naivitate, caută să le micşoreze mediocritatea şi prostia”.
O concluzie:”Dacă omenirea n-are curajul să se reformeze, va continua să vegeteze într-un mod mizerabil pe tărâmul nenorocirii şi al prostiei până când, plină de nefericiri şi de vicii, va dispărea în neantul recelui absolut, odată cu căldura soarelui – tatăl nostru al tuturora”.

Cine stă în frunte, cine conduce?

„Anumite animale au şi ele schiţe de instituţii sociale. Trăiesc în masse, ca pinguinii, antilopele etc. cel mai bătrân, probabil dă semnalul de atac sau de fugă. N-are o cohortă de servitori pentru serviciul său personal. Şi nu locuieşte în nici un palat, pe care să i-l construiască ceilalţi pinguini. Nu poartă nici o podoabă pe piept şi nu are dreptul să chinuiască pe cei care îl ascultă. Dar oamenii! S-au văzut ţări care nu erau nici mai mult nici mai puţini decât nişte imbecili: împăraţi(alienaţi autentici), regi( cu adevărat bandiţi) dominând, fără să-i supere ceva, peste sute de milioane de sclavi. Această supunere absolută faţă de un stăpân ar fi fost exagerată chiar dacă cel care domina ar fi fost un Pascal, Galileu, Kant, Hugo. Dar, în realitate, nici o dată şi nici unul dintre aceste spirite nobile n-a luat parte la conducere. Ei au fost oameni de geniu, pur şi simplu, şi astfel fiind, ei au fost totdeauna singuri în mijlocul mulţimii proaste şi oarbe. Excepţionala prostie omenească le-a tăgăduit orice pic de autoritate, în timp ce avea un adevărat cult pentru nişte cretini. Ceea ce agravează îngrozitor supuşenia popoarelor e faptul că suveranii(n.n. preşedinţii -nu?) au în preajma lor gărzi lacome şi jefuitoare, legiuni flămânde de lachei, ce formează zisa Curte”.

Cum se numesc acestea azi?Cumva cancelarii - populate de consilieri de tot felul?

Final deschis

„N-am nebuneasca şi neiertata prezumţie de a propune, şi eu, un sistem reformator- şi de a spori astfel stearpa şi imensa bibliotecă de economie socială cu încă o carte. Voi căuta să mă sustrag acestei rătăciri. Chiar de-aş aduce un aparat perfect de deducţii şi raţionamente, sprijinit pe vederi profunde, tot mi-ar fi peste putinţă să-mi realizez visata mea reformă ideală. Oamenii cu pasiunile, interesele şi mai ales cu prostiile lor, mi-ar fi nimicit orice argumentaţie a mea. Ar fi o carte inutilă mai mult. Nu, într-adevăr, nu sunt reformator!”

Ultima afirmaţie nu trebuie să ne inducă în eroare. Ea evidenţiază nu ceea ar putea să creadă unii: o anume inabilitate de a trece în domeniul practicii directe, ci cu totul altceva: modestia creatoare de valori a intelectualului adevărat, interesat de mersul şi soarta lumii, amândouă însă din păcate, matematic la scara veacurilor, minate din interior de cunoscuta, proverbiala şi devastatoarea prostie omenească. Dacă la acea vreme, a scrierii cărţii, acest fenomen vrăjmaş normalităţii, i-a oferit lui Charles Richet atâtea subiecte şi motive de fecunde reflecţii asupra Răului perpetuu, ne întrebăm dacă astăzi i-ar ajunge o viaţă pentru acelaşi lucru! Poate ar avea nevoie dedouă... sau de trei, cine ştie? Progresul prostiei actuale este de netăgăduit. El asediază lumea din toate părţile. Este prezentă oriunde: la tribună, în cabinete, în instituţii, pe străzi, pe scene, la întruniri politice, la lansări de candidaţi prezidenţiali sau de partide. La alegeri de primari şi, vă invit să colaboraţi cu mine, unde mai vreţi dumneavoastră...
Nu cred că ar fi de prisos, în final, să consemnăm şi intenţia editorului Bibliotecii „Orizontul” publicată pe coperta a 4-a a cărţii: „Voim să popularizăm, să instruim, introducând pe cititor în lumea ideilor, să-l deprindem a cugeta asupra marilor probleme ale vieţii. Vom da, în broşuri ieftine, dar bine şi frumos tipărite, bucăţi alese din marii cugetători, savanţi şi filosofi ai tuturor veacurilor şi ai tuturor neamurilor”. Mai vrea, mai încearcă azi cineva aşa ceva? Cât de straniu şi de desuet sună aceste cuvinte ”avântate” în Romania de azi, membră, cu ţidulă, a UE, aflată, din cauză de... Richet de douăzeci de ani, în coada tuturor clasamentelor privind economia, educaţia, moralitatea!


Florin Costinescu