Poezii din volumul "Nuferi blestemând"

apărut la Editura SemnE, 2010


Despre Secolul lui Pericle , nimic…


Despre Secolul lui Pericle, nimic,
în dreapta şi-n stânga tobe, ghitare electrice , dansatoare
de striptease, în centru - prezentatorul îmbăiat în aplauze,
gladiatorul modern luptându-se până la epuizare
cu propria-i celebritate…

Despre Secolul lui Pericle,nimic,
nişte ani uitaţi înghesuiţi într-un ungher nefericit al istoriei,
dacă-i căuţi prin buzunare găseşti doar pietre sfărâmate şi
în cel mai fericit caz, câteva seminţe calcinate,
scăpate de prigoana vântului,

Şi-apoi, doamnelor şi domnilor, cine a fost Pericle ăsta,
de vrea să dea buzna în buna noastră dispoziţie, cu cei
o sută de ani ai săi?
Întreabă prezentatorul la scenă deschisă
suflecându-şi mânecile,
Ia-o mai încet babacule,
că aici e distracţie de distracţie,
ne deranjezi
şi noi facem urât.

Fata de la bară dădu semnalul aplauzelor şi
imediat începu numărul următor, care o făcuse celebră,
o piruietă şi încă una, balansuri si răsturnări savante
peste marginile încinse ale entuziasmului general,
jocul intens de lumini, chipuri în extaz, înnotând în transpiraţii
fluorescente.

Jos Pericle!- strigă cineva , animând sală,
Jos!- reluară ceilalţi, fluturându-şi mâinile în aer
ca-n timpul unui şlagăr al magnificei trupe
dintre blocuri,

La muzeu cu el,
la muzeu, vociferează unii,
Pericle ăsta
nici măcar nu a fost
sexy…

febr.2000

Zidul ursuz

As vrea sa vă spun câte ceva despre un zid,
pe care nu-l văd, dar il simt,
umed şi rece, dar mai ales ursuz,
nu suportă nici atingrea braţelor voluptoase
ale iederii; de cum incearcă să-l mângâie, sovăielnice,
cu primele mlădite,neştiutoare, se scutură, se încruntă
ameninţă cu bătrânul lăinicer îngropat cu sute de ani
în urmă sub umbra ce-o face pământului ce-l susţine;
pe toţi i-ar pune pe fugă zidul acesta inexistent si inatacabil,
o adevarată redută -
prieten cu ceaţa si şopârlele noptatice,
zidul acesta e lângă mine oriunde mă aflu,
îi aud tusea înfundată, de câte ori trec pe lângă o apă curgătoare,
de câte ori întind mâna spre un fruct
minunând-mă de rotunjimea lui ireală,
chiar si când urc dealul spre a atinge cu gândul
lumina abia născutului curcubeu,
el mi se aşează înainte incruntat,
in numele unei justitii necunoscute…

martie ,2010


În genunchi


Stă în ghenunchi,
ducându-şi crucile,
întinde mâna ,
la toate răscrucile,
ieri din nou l-am văzut
pe jarul asfaltului,
cerând milă trecătorilor
şi neantului,
îşi ţinea capu-ntre mâini,
ca pe-o cutie a milei
lătrat de claxoane şi câini,
nu ştie nici cine-i…

De unde vine?

Încotro pleacă?

Viaţa-i întreagă
e ruptă în fugă
din clipa cea seacă,

Uneori întunericul
îi aruncă un ban,
iar vântuldin praf
îi face statuie
în Piaţa Centrală
unde domni importanţi
vorbesc cu vehemenţă
mulţimii
acuzând cerul
de apocaliptica
încălzirea globală…


Te-aş fi putut cunoaşte


Te-aş fi putut cunoaşte dacă-ai fi existat,
te-ar fi vânat flămândă privirea mea plebee,
şi fără vreun efort cu ea te-aş fi urcat
în noua mea caleaşcă s-admiri Calea Lactee...

Uşor ţi-aş pune pasul pe alb-sideful scării,
spre-a te-ntâlni cu-albastrul ce găzduieşte Raiul,
un majordom subţire, oştean al aşteptării,
supus îşi va deschide, de aur, evantaiul...

Din caldarâmul tandru, cu şleauri argintii,
vor răsări-n atingeri pleiade noi – şi cerul
va-ncuviinţa în palmă pe una să o ţii
să-ţi fie pentr-o viaţă – şi încă, giuvaerul,

Dar tu cu-mpotrivirea pe care-o porţi în mâini,
precum cristalul magic din magica poveste,
spre disperarea-mi mută ivirea ţi-o amâni -
şi încă niciun clopot nu-mi dă, că eşti, de veste...

2010

Timp integru

Şi ceasul parcă bate-n alb,
şi ceasul parcă bate-n negru,
doar timpul ce ne trece-n sine
rămâne pururea integru.


Profeţii noi


Ci drumul drept e, iată, labirintul,
noi profeţii în lume bat monede,
cel credincios e cel care nu crede,
nici aurul nu-i aur, ci argintul,

Ce-i Ordinea?Puterea e-n De-a valma,
urâtul e-un record de frumuseţe,
iar fesele ni-s prezentate feţe,
minciuna este cea ce naşte faima,

Din mersul îndărăt, cândva, blamatul,
făcut-au unii mersul sacru,
în ştreang atârnă-a hoţ, nevinovatul,
iar dulcele, cel vechi, devine acrul,

Din scenă-i scos cel ce iubeşte sonul,
şi-i pătimaş al ariilor celebre,
îl locul lui e-aplaudat afonul,
cântând din coate, noadă şi vertebre,

Cel ce deschide uşa-i plin de vini,
iar cel ce-o trece, el drumeţul,
îţi cere, oţărât, să i te-nchini
c-aşa scrie mai nou, letopiseţul,

Chiar becul roşu, semnul de bordel,
pe care-l reperau din marş recruţii,
se va aprinde sub drapel,
la porţi de nalte instituţii...


Prapuri cenuşii


Faptul că ştii să priveşti în faţă,
să nu te-ncovoi, să strigi,
chiar dacă nu te aude nimeni,
te face invulnerabilă, speranţă a mea,
având siluieta florii soarelui .

Adevărat,
multe trecură fără să lase vreo urmă
în clepsidrele timpului, au fost duse de ape
şi înnecate în mâluri vâscoase;
stârnită de vreo pală de vânt,
nici cenuşa nu-şi mai aduce aminte
de profeţii minciunii;

Şi totuşi, nimicul
e tot mai avar în juru-mi,
sună neobosit în trompete, bate
în tobele laşităţii şi cântă imnuri
de proslăvire a ceţii;

Ieri l-am văzut mărşăluind
pe străzile cetăţii, aplaudat din balcoane,
fluturând prapuri cenuşii,
a victorie....

Doamne,
ce batjocură a ideii de măreţie...


Cai diafani


Întâmplări fericite ale memoriei,
cele prin care irump imagini vechi
ale copilăriei; descoperindu-te pe tine însuţi
în labirintul celor o mie de culori ale primelor vârste
priveşte-te singur şi în singurătate – aminteşte-ţi
de caii diafani ai răsăritului de soare
care te-au dus în şeile lor la margini de ape,
între macii fierbinţi, în câmpuri vinovate
numai de prea multă rodire, aminteşte-ţi
de braţele bunicului ridicându-te să te loveşti
cu fruntea de cer, spre a avea în viaţă noroc,
aminteşte-ţi de fulgerele şi ploile acelor ani,
prin care mai mult ai alergat decât ai mers,
o,din nou îmi bateţi la uşa ce abia se mai deschide
voi, încă tinere, întâmplări fericite ale memoriei...


De la capăt

Îmbrăcat în cămaşa de ştiri zilnice –
muritorul de rând...
carnea lui sfârâie mocnit
arsă de silabele ultimelor veşti,
mersul lui este definţia îngândurării;
ocoleşte rondurile de flori,
foloseşte numai trecerile de pietoni,
citeşte cu atenţie anunţurile despre
reducerea preţurilor lipite pe geamurile magazinelor,
îşi pipăie din când în când
punga de plastic din buzunar,
muritorul de rând vrea să doarmă liniştit
în patul lui,
ca a doua zi s-o poată lua de la capăt,
scrie liste lungi cu acatiste;

el ştie că marmora nu se va lăsa niciodată cioplită
pentru a-i cuprinde chipul;
nici bronzul,
nici lemnul,
el ştie că sub cămaşa ce i-a fost hărăzită
nici nu există,

Muritorul de rând vrea să trăiască
măcar până mâine,
dă, Doamne,
măcar până mâine,
dă, Doamne
nimic nu-l clatină
din această dorinţă supremă...