Neil A. Armstrong, comandantul misiunii americane Apollo, a trecut zilele trecute
încă o barieră, ultima : cea a existentei sale pământene.Pe Terra, dar și în Univers,
această dispariție impune o stare specială de doliu care implică, laolaltă, omul și stelele,
aș spune, într-o comuniune sfântă și
plină de măreție. Acest american a fost și va rămâne omul ales care, punând primul piciorul pe
Lună, pe 20 iulie 1969, a rostit celebrele cuvinte: Un pas mic pentru om, un salt
uriaș pentru omenire. Neil A. Armstrong, alături de ceilalți doi cosmonauți ai
istoricei misiuni Apollo, Aldrin și Collins, a conferit o altă dimensiune
staturii umane… In acea perioadă, de întrecere acerbă dintre capitalism și
socialism- și în domeniul spațial, reușita Americii a fost receptată de români
drept o victorie și a lor, de care, însă, nu puteau să se bucure în mod deschis…Forme
de manifestare ale acesteia erau însă.Intre acestea, poezia…În acea atmosferă
electrizantă, a succesului acelei aventuri spațiale, încheiate cu acel prim pas uman pe Lună, am scris poezia
celor trei miliarde de oameni, câți număra omenirea atunci(1969), și a celor
trei componenți ai misiunii Apollo, priviți ca exponenti ai curajului și ai setei de cunoaștere, proprii
speciei umane. Reiau mai jos acea poezie, purtând încă mirosul cernelii anului 1969, în amintirea unei stări trăite din plin atunci,
a unui mare erou al spațiului, ca omagiu adus memorei lui Neil A. Armstrong.
Cea de a doua poezie, Clepsidra,poate fi considerată
traducerea în versuri a unei tragedii petrecute în spațiul aceluiași domeniu, o
reacție lirică la o catastrofă care a îndurerat din nou omenirea în întregul
ei. Redau în acest caz și traducerea realizată de cunoscutul om de cultură,
diplomatul Sergiu Celac.
Trei miliarde plus
trei…
Trei miliarde plus
trei…
Știți cât face socoteala asta foarte simplă?
În niciun caz cifra aceea cu multe zerouri la mijloc,
O, cu atât mai puțin, rezultatul este o cifră…
Trei miliarde plus
trei este un nume.
Trei miliarde plus
trei este un drum.
Trei miliarde plus trei
este o memorie.
Și o nouă umanitate.
Suntem alte trei miliarde plus trei,
Sau trei plus
alte trei miliarde, indiferent.
Nu se poate face
abstracție de niciunul.
Cosmosul a strigat din toți plămânii săi catalogul.
I l-am așezat cu mâinile noastre pe pupitrul Lunii
Și el a rostit: trei miliarde plus trei…
În niciun caz cifra aceea cu multe zerouri la mijloc…
În numele tuturor au răspuns trei oameni,
Care cunoșteau, desigur, legenda lui Icar
Și toate legendele lumii.
Luna li se făcuse pupilă.
Luna le bătea în piept în loc de inimă.
I-am văzut de jos – de unde i-am văzut oare?-
Cum au luat-o în brațe în locul copiilor lor
Și al soțiilor lor dragăstoase strigând: Asta este!
Da, asta e Luna,
este sub picioarele noastre,
Aceasta este isprava noastră,
Sunteți mulțumiți voi, cei rămași pe acasă,pe Pământ?
Bucurați-vă.
I-am văzut. I-am auzit.
Ne-au văzut. Ne-au auzit.
Rămăsesem pe Terra
mai singuri fără ei, cei trei…
Noi, cele trei miliarde,
Troieniți de pulberea lunară
Și de tot scrumul legendelor.
Mai ales de cuvintele lor deosebit de omenești…
O, ramura aceea ce măslin
Plutind pe Marea Liniștii…
Armstrong și Aldrin și Collins știau:
Fără ea drumul
spre Lună ar fi fost mult mai lung,
Omenirea putea să-și spună sieși: Trei miliarde plus
trei.
Universul vuia.
Evrika.Bravo.O.K…
( Revista Amfiteatru,22 august, 1969)
Clepsidra
Celor 7 de pe Challenger
In timp ce aștept
primul vers al poemului –
un fel de alergare în întâmpinarea vostră,
chiar dacă ați
devenit umbră și memorie –
mâna mea
desenează
o clepsidră.
Cât nisip poate
curge dintr-o parte
în alta
în șaizeci și
patru de secunde?
Aștept.
Câteva fire.
Atât. Câteva
fire.
Le număr.
Și, iată,
ultimul prefăcut dintr-o dată,
într-un
bolovan uriaș
spărgând
subțirele perete de sticlă
al clepsidrei
rostogolindu-se
fierbinte prin aer –
nemaifiind...
Firul acela de
nisip – ultimul,
vrăjmaș,
luându-vă cu el
când drumul
vostru era în sus...
De ce mâna mea
a desenat o clepsidră?
Eu așteptam
doar primul vers al poemului
închinat ție,
omule, care porți asupra frunții
nimbul
adevarului,
care știi că
înfrângerea e trecătoare
– ca timpul și apa –
că tu exiști
prin moarte
ca arborii
prin fructele și semințele lor...
Clepsydra
To the Challenger Seven
As I wait for
the first verse of the poem…
a sort of ruse to meet us
even though you’re shadow memory…
my hand shapes
a clepsydra
How much sand can flow from
one side to the other in
seventy-four seconds?
I wait
A few grains
That’s all. Just a few grains
I count them.
But lo, the last one suddently turning
into a huge rock
breaking the
flimsy glass wall
of the clepsydra
rolling white-hot through the air…
no longer being
that grain of sand, the last
an enemy, but taking you along
when you were on your way up…
Why has my hand shaped a clepsydra?
I was only waiting for the first verse of a poem
dedicated to you, humans wearing upon your brow
the nimbus of truth
you know defeat is
always transient
…like time, like water…
and you live in death
as trees do in their fruit and seed…
Translated by
Sergiu Celac
(Volumul
Cercul si inocența. Ed. Cartea românească, 1987)
