Kavafis
Nu este ușor să pui semnul egal
între sunetul aurit al razelor prăbușite la picioarele
zeilor
și vocea de piatră, bărbătească a duratei ,
înflorind sub
soarele renăscând pe buza cuvântului.
Kavafis l-a pus.
Simplu, precum ar fi netezit
cu propria-i respirație
muntele unui nor plutind pe ceruri străvechi.
Simplu, precum i-ar fi dat drumul din podul palmei
unui porumbel ce si-a găsit,apoi, loc de popas
pe prima coloană de marmoră albă
de care s-ar fi putut sprijini
cândva ostenit,
însuși Ahile…
Nu este ușor să pui semnul egal
între curcubeul
fraged, arcuit deasupra unui câmp
implorând, ars de secetă, abia iesit din găoacea,
mereu născătoare a cerului,
dând speranță și
ultimei semințe că în curând va încolți,
și prelungul ecou, al unei lumini căzând în cascade,
ca un râu, pe lespezile măcinate ale timpului
înviind freamătul marile dialoguri
ale Agorei.
Kavafis l-a pus.
Nu căutați însă
semnul egal,
după cum vă-ndeamnă obișnuința,
în spațiul dedus al matematicii;
el are forma acelui enigmatic epsilon culcat,
litera venerată pe care însuși Plutarh a contemplat-o
în incinta Marelui Templu împodobind-o cu laurii
întrebărilor
rostite sub tutela echinoxului de primăvară;
Prunc ciudat-
epsilon, răsfățat al zeilor și zodiilor, al cărui scâncet
s-a transformat deseori
în muzica astrelor
legănat de
cântecul murmurat al marilor preoți…
Nu este ușor să pui semnul egal
între înălțare și regăsirea de sine a lumii,
între plecările și sosirile ei pe treptele mereu mai
înalte ale cuvântului,
încât să fie de acord cu el nu numai vechile pietre,
devenite temelii de civilizații dispărute,
să spunem, cele ale Micenei sau ale Parthenonului,
dar și frunzele în permanent zbatere, atât de fragile și
trecătoare,
sunetul valului și ecoul pierdut al vâslei
tăind apele necunoscute ale Nordului
către iernatica Thule…
Kavafis l-a pus.
Simplu.
Ca și cum ai culege un fruct.
Te înalți pe vârful picioarelor,
abia de-ți mai ții echilibrul
și - dintre frunzele uimite- îl alegi
ca pe un trofeu
al recompensei supreme.
2012
Florin Costinescu
